Profesioniștii

“Profesioniștii” este o categorie specială pentru mine. În domeniul Horeca sau mai bine spus Ospitalitate, mereu a existat o tendință către bârfă sau un soi de superioritate care în țara noastră a căpătat accente de hate. Așa că mi-am propus să încep și eu această rubrică, o secțiune dedicată profesioniștilor, în care nu bârfim pe la colțuri, ci spunem lucrurilor mai amare pe nume, constructiv și sper eu obiectiv.

Nu o să fie neapărat lapte și miere, dar nici să facem vreo „baie de sânge” – zic că va oglindi adevărul gol-goluț în viziunea unuia din aceeași breaslă – despre chefi, somelieri, ospătari, manageri de restaurante și lista poate continua (va continua :)). Dacă aud de bine din gura lumii o să notez ca opinie, la fel dacă aud de rău. Concluziile însă, le voi trage doar din perspectiva personală, după ce am văzut cu ochii mei și am judecat cu mintea mea. Sigur că dacă mi-e imposibil să ajung să testez, pot să emit o părere care vine din experiență, pe care mi-o asum și pe care o s-o marchez ca atare – what you see is not always what you get, deci mai ușor cu verdictul pe scări.

Să nu uităm desigur, că și această industrie este divizată în grupuri și grupulețe, parte din grupuri sunt profesioniști cu experiență, alții mai tineri și la minte, unii mai pricepuți și alții mai muncitori. Ce au în comun este dorința de a susține grupul din care provin. Ah, să nu uităm de chefii mondeni, le putem spune chiar staruri. Ce voiam să subliniez este faptul că un restaurant nu are în centrul său bucătarul și bucătăria, mai sunt și manageri care pun umărul la treabă, ospătari dedicați meseriei care pun suflet în ceea ce fac, somelieri care au băut mai mult vin decât apă și nu în ultimul rând doamna sau domnul de la vase. Toți acești profesioniști vor deveni pe rând subiect al postărilor mele și fiecăruia îi voi acorda atenția și respectul cuvenit.

Categoria asta a profesioniștilor din ospitalitate este aparte, știu că va da naștere unor controverse și sper că le vom dezbate împreună, nu e ca și cum nu știam în ce mă bag! 😉